Tronsonul Iernut-Chețani de pe autostrada Transilvania se apropie de finalizare. Circulația ar putea fi deschisă în aproximativ o lună, după finalizarea nodului rutier Iernut, care se află pe un transon adiacent.
Asociera Astaldi-Max Boegl, care realizează tronsonul Iernut-Chețani al autostrăzii Transilvania, se apropie cu pași rapizi de finalizarea celor 17,9 de kilometri. În aceste condiții, în cel mult o lună circulația pe acest tronosn ar putea să fie permisă, cred cei de la Asociația Pro Infrastructură.
„Se execută lucrări la giratoriile şi devierea drumului naţional 14A din nodul rutier Iernut, rigole, taluze şi alte detalii finale pe restul traseului. Stratul final de uzură este aşternut în proporţie de aproximativ 70%, iar parapetele în jurul valorii de 50%, urmând să fie executate marcajele rutiere”, au scris pe Facebook cei de la Asociaţia Pro Infrastructura.
„Este de aşteptat ca Astaldi-Max Boegl să îşi apere blazonul şi să accelereze aceste ultime lucrări, astfel încât să circulăm în luna septembrie pe acest tronson extrem de important ce constituie o centură rutieră pentru localităţile Iernut şi Luduş”, mai scrie Asociaţia Pro Infrastructura.
În ceea ce privește sectorul adiacent Chețani-Câmpia Turzii, construit de Straco (companie intrată în faliment), aici subcontractorii Marcotim (terasamente) și Baxcom (structuri) avansează într-un ritm bun. La nodul rutier Chețani umpluturile sunt foarte aproape de finalizare, fiind executat deja un prim sector al stratului de balast stabilizat. În aceste condiții, există speranțe că în septembrie nodul Chețani va fi deschis traficului, în paralel cu tronsonul vecin Chețani-Iernut, iar restul contractuluiva continua într-un ritm corespunzător și va fi finalizat în cursul anului viitor.
Lotul dintre Chețani și Câmpia Turzii este extrem de important pentru că finalizarea acestuia va permite parcursul neîntrerupt a 110 km din Autostrada Transilvania (A3) între Târgu Mureş şi Nădăşel.
Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj – Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei. Lotul Cheţani-Iernut este realizat de Asocierea Astaldi şi are o valoarea de 438 de milioane de lei.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a declarat anterior că anul acesta va da în trafic 23 de kilometri din Autostrada A3 Transilvania.